Un val de căldură extremă afectează Spania, cu o lună mai devreme decât anul trecut, și vine în contextul unei secete prelungite, care afectează deja țara și provoacă pierderi financiare fermierilor și împinge regiunile la economie de apă.
Oficialii din unele regiuni au stabilit deja planuri de gestionare a situației, care prevăd, printre altele, adaptarea orarului școlilor și deschiderea anticipată a piscinelor publice.
Astfel, Spania traversează un val de caniculă excepțional pentru luna aprilie cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius, care vor doborî cel mai probabil recordurile lunii aprilie, notează Antena 3.
Sunt 39 de grade Celsius la Sevilla, 37 Celsius la Zaragoza și 34 de grade Celsius la Madrid.
Iar noaptea, temperaturile minime nu scad mai mult de 20 de grade Celsius, ceea ce face ca temperaturile să rămână ridicate tot timpul.
Precipitațiile înregistrează un record negativ, în luna aprilie, deoarece că sunt 12 litri pe metru pătrat.
Această perioadă secetoasă ar putea pune probleme pentru pădurile deja uscate, iar pompierii avertizează că nu ar putea să se ocupe de eventuale incendii de vegetație pentru că debitul apelor din Catalonia, dar și din restul Spaniei este unul scăzut.